Galerie Foto

Agenţiile guvernamentale americane îşi propun să sprijine industria americană a divertismentului, dar care este adevărul din spatele acestei neaşteptate deschideri spre public?

Ne plac filmele de spionaj, motiv pentru care Hollywood-ului iubeşte genul şi scoate regulat producţii de această natură, de la Hitchcock la Jason Bourne, trecând prin James Bond. Filmele cu spioni sunt mai mult sau mai puţin realiste, dar lucrul acesta s-a schimbat de când însuşi spionii şi-au făcut un obiectiv din a da consultanţa de specialitate necesară realizatorilor de la Hollywood.

Autorul blogului DangerRoom a descoperit că, dacă vrei să faci un film de spionaj şi ai nevoie de o idee poţi să apelezi cu încredere chiar la CIA, care a pus pe internet o întreagă colecţie de posibile idei de filme .

Cum se poate aşa ceva? Simplu, Agenţia Centrală de Informaţii susţine că pur şi simplu vrea ca filmele şi cărţile inspirate din activitatea ei să “ofere un portret“cât mai corect al bărbaţilor şi femeilor care lucrează în agenţie, a talentelor, acţiunilor şi dedicaţiei lor serviciului public pe care îl îndeplinesc”.

De aceea, CIA se oferă să dea consultanţă gratuită industriei divertismentului, “să răspundă la întrebări, să demonteze mituri, să aranjeze vizite la sediul din Langley” ba chiar, în anumite cazuri, să permită filmări la sediul agenţiei.

Cea mai bună reclamă

Acum, că veni vorba, Hollywood-ul colaborează de mulţi ani cu agenţiile guvernamentale, atât CIA cât şi Pentagonul, căci şi militarii americani sunt dornici de o bună imagine.

Jerry Bruckheimer şi studiourile Paramount se bucură de sprijinul lor călduros încă de pe vremea lui “Top Gun” (1986). Priviţi filmele lui Michael Bay: multe dintre secvenţe parca ar fi desprinse din reclame pentru militarii americani! De fapt, armata SUA arată atât de bine în filmele lui Bay, încât colaborarea acestuia cu Pentagonul nu s-a limitat la filme de acţiune, ci a funcţionat atât de bine în cazul celor trei episoade ale seriei “Transformers” încât, iritat, ziarul Washington Post a calificat filmele împricinate drept “propagandă subvenţionată de guvern”.

Şi cum Pentagonul a văzut că numărul recruţilor a crescut brusc după ce “Top Gun” a fost lansat cu succes pe marile ecrane, s-a prins imediat că un film reuşit poate face cea mai bună reclamă posibilă. Odată cu izbucnirea celui primului Război din Golf, în 1991, numărul cererilor de consultanţă din partea Hollywood-ului a crescut cu 70%, schimbând chiar felul în care lucrează uzina de filme.

Ordinele nu se discută!

Regula de aur: faci exact ce îţi spune Pentagonul să faci sau pui cruce filmului, aşa cum a explicat Mace Neufeld, producătorul thriller-ului “Vânătoarea lui Octombrie Roşu” (1990).

Scopul: filmele să ofere o imagine cât mai bună a armatei americane. De la producţii care funcţionează printre altele ca imense clipuri publicitare (“Armageddon”, Pearl Harbor”, chiar ultimul “X-Men”) se poate ajunge destul de departe: în “Black Hawk Down”, regizorul Ridley Scott a fost silit să accepte ca povestea personajului interpretat de Ewan McGregor, bazat pe un soldat real, să fie rescrisă; în film este un erou; personajul real însă va sta 30 de ani la închisoare pentru violarea fiicei sale în vârstă de 6 ani.

Recent, această colaborare apropiată a provocat un scandal după ce congresmanul Peter T. King, şeful Comitetului de Siguranţă Naţională, a trimis o scrisoare indignată CIA şi Pentagonului, acuzând faptul că regizoarea Katheryn Bigelow (Oscar pentru “The Hurt Locker”) şi studiourile Sony, care pregătesc un film despre capturarea lui Bin Laden, au primit un acces prea mare la date referitoare la “misiunea cea mai secretă din istorie”.

Ipocrit sau de bună credinţă, King a criticat practica de a favoriza regizorii comozi ideologic, în detrimentul unei transparenţe mult mai mari pentru tot publicul american.

În replică, Departamentul Apărării a dat asigurări că nici un regizor nu va primi consultanţă după ce specialiştii Pentagonului nu vor citi întreg scenariul, îl vor adnota se vor asigura că realizatorii fac toate modificările cerute.

În plus, Hollywood-ului mai şi plăteşte asistenţa din partea armatei (de exemplu, în cazul “Top Gun”, serviciile militare au costat cam 1,8 milioane de dolari).

În spatele istoriei oficiale

Revenind la CIA, cunoscuta agenţie nu ascunde că are grijă de imaginea ei în filme dar nici nu face mare tam-tam pe chestia asta.

„Oficial”, abia în 1996 CIA a stabilit un Birou de Legătură cu industria Entertainmentului. Era condus la vremea respectivă de Chase Brandon, un agent cu experienţă de 25 de ani în activităţi sub acoperire şi care are şi interesanta calitate de a fi văr cu celebrul actor Tommy Lee Jones.

Dar legăturile nemărturisite dintre CIA şi Hollywood datează de multă vreme. Când, în 1948, Frank Wisner a fost numit şef al Biroului de Proiecte Speciale din cadrul CIA, el a primit sarcina de  a crea o organizaţie specializată, printre altele, şi în „război propagandistic”.

Nu după multă vreme, Wisner a declanşat ultra-secreta „Operaţiune Mockingbird”, un program ce avea ca scop influenţarea mass-mediei americane şi care era condus, din „interiorul industriei”, de însuşi Phillip Graham, editorul şi co-proprietarul ziarului Washington Post.

În scurtă vreme, CIA „îi avea în buzunar” membri respectabili ai redacţiilor The New York Times, Newsweek sau CBS şi alte instituţii media americane.

Cum era şi normal, Wisner a încercat încă de la început să influenţeze Hollywood-ul care, spune scriitorul Hugh Wilford în cartea sa “How the CIA Played America” (2008), era „predispus spre o atitudine responsabilă din punct de vedere politic” atât datorită reflexului teribil de autocenzură cât şi datorită faptului că şefii studiourilor erau anticomunişti feroce.

Se spune că exista  chiar un „consorţiu Hollywood” din care făceau parte nume sonore precum regizorul John Ford, producătorii Cecil B. DeMille, Darryl Zanuck sau Howard Hughes (care dorea şi monopolul construcţiei de interceptoare pentru Forţele Aeriene, printre altele).

Filmezi cum îţi cântă CIA

În general, scopul Operaţiunii Mockingbird era să influenţeze.

Un caz celebru este adaptarea romanului de spionaj al lui Graham Greene, „The Quiet American” (1958) a cărui acţiune se petrece în Vietnam. Scenariul filmului a fost atât de ajustat cerinţelor propagandei încât Greene, furios, s-a spălat pe mâini, declarând public că Hollywood-ul i-a transformat cartea într-un „film de propagandă pentru americani”. Ziarul The Guardian avea să descopere în anii din urmă că, din cauza acestui roman, scriitorul britanic a fost supravegheat de CIA din 1958 şi până la moartea sa, în 1991.

Ocazional însă, CIA băga bani în filme.

Cel mai bun exemplu este adaptarea celebrei satire a lui George Orwell, „Ferma animalelor”, transpus sub forma unui excelent film de animaţie realizat de britanici în 1954. Problema CIA era că Orwell era un socialist care ataca atât comunismul cât şi capitalismul.

De aceea, s-a avut grijă ca în film în film să fie atenuate, „pe şest”, aspectele „socialiste” iar produsul final să fie o critică explicită a dictaturii sovietice. Cum Orwell murise în 1950, nu prea avea cine să protesteze iar, pe de altă parte, realizatorii filmului habar nu avea că banii veniseră din visteria casei americane de spionaj.

Scopul: să nu se apropie prea mult de adevăr

Între timp, Războiul Rece a trecut, America are alţi demoni care trebuie exorcizaţi şi, cum lumea întreagă s-a schimbat, CIA a scos şi ea la lumină colaborarea cu Hollywood-ului. Măcar oficial, implicarea spionilor se rezumă doar la „programul de consultanţă” expus pe pagina de internet.

Mai precis, CIA controlează azi Hollywood-ul colaborând la lumina zilei cu el. Foşti şi actuali agenţi apar astăzi pe post de consultanţi oficiali ai filmelor. Vrea CBS să realizeze un serial despre CIA („The Agency”)? Nici o problemă, scenariul serialului e scris chiar de un fost agent. Vrea Hollywood-ul să adapteze un roman de Tom Clany („The Sum of All Fears – 2002”)? Realizatorilor şi actorului Ben Affleck li se oferă o excursie şi consultanţă la Langley!

Vrea Robert de Niro să regizeze o istorie a CIA („The Good Sheperd” – 2006) ? Fostul agent Milt Beardon este consultant special al filmului. O imagine realistă a acţiunilor CIA puteţi vedea în „Body of Lies” al lui Ridley Scott, cu Leonardo di Caprio şi Russel Crowe în rolurile principale, bazat pe o carte a jurnalistului David Ignatius, specializat în subiect. Un film, evident, sancţionat şi de CIA.

Este o deschidere aproape fără precedent pe care CIA mizează, oficial, pentru a prezenta o imagine cât mai bună şi mai realistă asupra activităţilor ei.

Pe de altă parte, atitudinea CIA are şi un scop nemărturisit dar intuit de multă lume: colaborând îndeaproape cu oamenii din industria divertismentului poţi să îi faci pe aceştia să nu se apropie prea mult de adevăr, aspect, se pare, dezvăluit de un fost şef al agenţiei, Paul Kelbach, dar negat apoi de acesta, într-un mail furios trimis ziarului The Guardian.