Actualitate

Galerie Foto
Galerie Foto

IAŞI. Anul viitor e unul electoral şi este de aşteptat ca temperatura politică să crească încă din ianuarie. Pe 24 ianuarie la Iaşi vor avea loc manifestările dedicate Zilei Unirii, iar hramul din octombrie pică taman în campanie. Până prin septembrie se vor face şi desface listele cu candidaţi, iar apoi începe bătălia pentru fiecare vot.

Anul trecut, momentul 24 ianuarie a fost unul extrem de tensionat, preşedintele Traian Băsescu fiind huiduit copios în Piaţa Unirii. Va mai veni şeful statului la Iaşi de Ziua Unirii? Dacă va fi prezent, se va expune din nou celor care îl vor plecat de la Cotroceni. Dacă va ocoli Iaşul, poate fi un semn al slăbiciunii şi fricii. Oricum, momentul va fi unul interesant.

La fel de interesante vor fi şi sărbătorile Iaşului din luna octombrie. Cel mai probabil, 14 octombrie va fi în miez de campanie, iar de regulă, în anii electorali politicienii se înghesuie lângă racla cu sfintele moaşte. Posibil să fie ultima confruntare faţă în faţă între liderii puterii şi cei ai opoziţiei.

În interiorul filialelor nu sunt aşteptate schimbări semnificative. Gheorghe Nichita va continua să domine autoritar PSD Iaşi, însă viitorul său politic va depinde de rezultatul de la locale. Dacă Nichita pierde primăria, îşi poate lua adio şi de la şefia PSD Iaşi. Dacă îşi recâştigă mandatul de la Palatul Roznovanu, îşi va păstra probabil postul de preşedinte al organizaţiei.

La PNL, e cam aceeaşi situaţie. Relu Fenechiu se va bate pentru un nou mandat de deputat, însă în mod sigur nu-i va fi indiferent cine ajunge sef la Consiliul Judeţean. Surpriza poate veni din partea lui Cristian Adomniţei. Dacă şeful municipalei PNL candidează la CJ şi câştigă postul, balanţa în filială se reechilibrează.

La PDL, proaspătul lider al organizaţiei, Dumitru Oprea va avea un an dificil. Partidul nu stă grozav în sondaje, iar o înfrângere usturătoare la viitoarele alegeri va redeschide bătălia pentru şefia filialei.

Toate cele trei organizaţii, PSD, PNL şi PDL vor trece însă prin chinurile stabilirii candidaţilor. La USL, situaţia nu e deloc roză prin judeţ, Paşcaniul şi Târgu Frumos fiind doar două dintre localităţile unde PSD şi PNL sunt ca şoarecele şi pisica. În plus, jocurile pentru stabilirea candidatului USL la Consiliul Judeţean pot tensiona oricând apele în alianţă.

Anul 2012 nu va fi unul liniştit. Dimpotrivă. Nu sunt excluse dezertări şi treceri ciudate dintr-o parte în alta. Atacurile se vor înteţi, iar surprizele pot să apară de unde nimeni nu se aşteaptă.

Twitter del.icio.us Digg Facebook linked-in Yahoo Buzz StumbleUpon

2 raspunsuri la “ANALIZĂ. Ce e de urmărit în 2012 în politica ieşeană”

  1. Nume mircea 28 decembrie 2011

    La Oprea scorul e clar! Degeaba isi pierdea vremea! Nu are vana politica si basta! Ce mai discutii aiurea-n travai? Hai sa vedem la alate partide, care stiu si pot mai mult. Nichita are cele mai mari sanse, fie ca va place, fie ca nu. Pana la urma, castigatorul ia tot!

    Răspunde

Scrie un comentariu